De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.
Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.
Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.
Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.
Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.
M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.
Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.
Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.
Tags: branza, craciun, cutit care taie bine, farsa, lapte, pisici
Mi-a placut tare mult, Cireaso, povestea ta dragoste legata de cutite, dar sa stii ca nu esti singura.
Cutitul cu care ma intelegeam cel mai bine m-a parasit si pe mine cu cateva saptamani inainte de sarbatori cand intr-un exces de zel am aruncat vesela care nu-mi mai folosea (am dat-o cuiva, n-am aruncat-o). Atunci am pus mana pe cel mai bun prieten din bucatarie si l-am dat fara sa ma gandesc o clipa la tot ce-a fost intre noi. Parerile de rau de azi nu-mi mai folosesc la nimic.