cireasa va prezinta inca o cireasa

aprilie 29th, 2011

Se misca prin lume armonios, in acelasi ritm cu mine. Doarme cu mine noaptea in pat si ma tine strans in brate. Se bucura mai ceva decat mine la fiecare imbucatura noua. Suntem gemene de carne.

Doamnelor si domnilor, ea este inca o cireasa. Cea care a ales sa stea lipita de mine si nu mai poate de dragul meu. S-a insinuat intai pe solduri si apoi mi-a cuprins, plina de curaj, talia. Ma ciupeste de fund si isi trece manuta insinuanta peste coapse, cand mi-e lumea mai draga.

A venit la mine in timpul sarbatorilor de Paste. Sincera sa fiu, o cam asteptam. M-am pregatit pentru ea cu umilinta. Cireasa stie ca mai bine ai intelepciunea sa accepti ce nu poti cu niciun chip schimba. Asa ca am cazat-o in imediata mea vecinatate, cu speranta ca va sta cat mai putin.

V-ati prins, poate, ca vorbesc despre grasimea pascala care m-a ales si in acest an. Cea care si-a cerut si luat cu forta tributul ei. A venit in viata mea brusc si s-a constituit in inca o fiinta, aceasta dublura ciresei. Eu am dexteritate in lupta cu aceste 2-3 kilograme-si-cateva-sute-de-grame-in-plus.

O sa birui. Dar pana atunci imi petrec viata numarand totul in doi.

Beau doua pahare de apa in loc de unul. E setoasa si colega mea inca o cireasa. Daca iau autobuzul desi nu prea il iau, am grija sa ma asez in asa fel incat sa nu o inghesui dureros. Cand mananc mar pofteste si ea si imi cere. Ii dau, ce sa fac. Mai stam o vreme impreuna si mai bine sa o facem in armonie.

Probabil ca una dintre cititoarele mele fidele, citindu-ma de Paste si Craciun in ultimii trei ani, stia ca asta o sa se intample. Altfel nu mi-ar fi trimis in cel mai anonim mod o sticluta cu o potiune. Si agatata de sticluta un biletel ca de amor sincer. Continuarea este exact ca in filmele americane. De-asta s-a gandit cireasa sa mentioneze incidentul, ca poate va distrati.

Pe el ma sfatuia sa ma tin cu sfintenie de potiunea cu pricina. Ca in felul asta o sa slabesc sigur. Pe aceasta cale doresc sa ma induiosez public pentru grija ce-mi poarta cititoarea. E grozav sa constati ca cineva te crede gras desi tu crezi ca esti normal. Cineva mai slab de inger poate ar fi varsat o lacrima si ar gonit la sala.

Cireasa insa e tare. Tare de tot. Si se place cu inca o cireasa pe ea sau nu.

cireasa, aniversarea si biserica

aprilie 26th, 2011


Am deschis ochii. Era ziua mea. Ce misto.

Mi-am petrecut ziua in locul ce ma coafeaza mai tare. La tara, departe-departe. Printre copacei infloriti, prieteni buni si curci. Cu mese imbelsugate luate pe-afara. Cu placinte si sporovaieli si rasete si liniste presarata cu pasari mii.

Am iesit pe strada si m-am bucurat sa vad ca toata suflarea se pregatise. Lume imbracata frumos de ziua mea. Soarele sus pe cer, nici prea prea nici foarte foarte. Copaceii cu toate petalele roz si albe la ei.

Ca niciodata, de ziua mea am fost la biserica. De la zece jumate la doispre jumate. Mai era loc doar in banca intai asa ca in timpul slujbei nu am putut face nicio goanga. Am avut 128 de lucruri fascinante de impartit cu a cherry. Dar in loc de asta a trebuit sa ascult tot ce avea de zis popa. Si uneori se repeta nevoie mare.

Am studiat toate fetele sfintilor. Stiu sa reproduc fiecare cuta de sub ochi a celor ce apar in fresce. M-am gandit la viata mea si la viata altora. Slujba mergea in continuare. Noroc de momentele in care eu si restul bisericii cantam cat ne tineau bojocii. Asta era amuzant. Doamne miluieste, Doamne.

Am scapat din biserica si am fugit ca din pusca. Apoi am primit un tort maro cu portocaliu si numele meu pe el. Pe tort erau indesati toti cei 35 de ani ai mei. Fiecare lumanare ascundea atatea intamplari si aventuri si oameni. Puteai tapeta cu ele toate gardurile unui satuc de dimensiuni onorabile.

Am stropit masa de Paste cu sampanie. Pe inserat m-am suit pe unde deal si m-am scaldat intr-o baltoaca de visinata. Am amusinat seara care se strecura pe la mine prin plete. Am inspirat probabil vietatile care zburau prin aer vesele ca primavara frumoasa si perversa a venit pe tacute.

Am dormit fara vise. M-am bucurat. Mi-a priit.

poftele unui fanatic religios

aprilie 22nd, 2011


Asa au poreclit-o prietenii pe cireasa in aceasta perioada. I-au zis ca e un fanatic religios.

Asta pentru ca s-a incapatanat dumneaei sa tina postul Pastelui cu totul si cu totul. Sa ne intelegem, ma refer la punctul de vedere gastronomic. Nu a mancat carne desi a mai avut-o uneori in imediata apropiere, si negatita.

Cireasa, acest fanatic religios. Nu tu o tartina cu unt, nu tu o cana cu lapte cu cacao, nu tu o omleta infulecata din picioare de atata nerabdare. Daca ati sti cum arata poftele unui fanatic religios. Daca ati sti.

Uite-ma in curand intinsa pe un pat de branza, cu o rotita de cascaval drept perna. Si cu o plapumioara de smantana, ca sa nu cumva sa racesc. Uite cum ciocnesc oua rosii si apoi le devorez continutul cu evlavie. Uite cum nu am gurite destule sa incerc tot ce e de rontait pe lumea asta.

Plec departe acum. Plec sa-mi astampar poftele greu de descris. Un fanatic religios care a fost tinut departe de unt si branza atata amar de vreme o sa-si dea arama in petic. O sa se avante intr-un festin culinar. O sa bata darabana de atata incantare, aflat in fata mesei incarcate cu bucate de dulce.

Mi se pare mie sau aud de pe acum cum sfaraie placintele pe plita bunicii freddy. Visez sau tocmai se toarna gal-gal-gal visinata in paharele mici si mai scapa si cate un fruct. Mama cu branza, supa cu galuste, papanasi de branza, va doresc.

Plec la chechis, satul care se afla langa jibou. Cum care jibou. Acel mare nod feroviar, de fapt fruntcea feroviara a judetului Salaj. Merg acolo din motive serioase. Sa cant in corul bisericii in noaptea de Inviere. Sa mi se cante la multi ani, cireaso, de catre prieteni buni. Sa incerc toate bucatele de le au prin casa.

Drum bun, cireaso. Sa rosesti ouale frumos. In curte, la soare, cum te-ai obisnuit.

fratia celor 18 prajituri

aprilie 13th, 2010

Ce n-as da sa existe un organism international si neutru, desi bine intentionat. Unul care sa lase deoparte grijile alegerilor necurate de prin statele nu prea democrate sau alte bazaconii pe bune importante. Si sa aiba ca si unic si sfant obiect de activitate reglementarea dietei femeilor mici si lacome.

Am tinut post tot postul Pastelui. Apoi am fost luata pe sus, inca infometata si cu ochii impaienjeniti de pofta, si dusa in tainitele culinare ale Bucovinei. A hapait cireasa tot ce i s-a pus dinainte. Pentru ca este stapana unui organism neindoielnic sanatos, a reusit sa nu cheme ambulanta.

Dar imediat pleacata de acolo, si-a promis cireasa marunt, in barba, ca isi va mentine silueta de invidiat obtinuta cu ocazia pioasei experiente. Dar vezi tu, cetitorule, ca universul a avut alte planuri pentru hulpava cireasa. Care a plecat din obcini cu masina incrosnata de alivenciuri. (In acceptiunea termenului asa cum este el inteles in Campia Romana. Si anume lucruri demne de bagat in gura).

Provizia bucovineana a indestulat-o pe cireasa si prietenul ei imaginar, I., timp de exact o saptamana. In care si-au luat unul altuia de la gura, duduind de pofta. Si s-au mintit reciproc ca tocmai fac o cura de sanatate, intrucat bucatele astea alese sunt pregatite in casa omului, din ingrediente selectionate cu grija de o supergospodina.

Vorbim despre pasca de doua feluri, cu multe umplutura. Drog cu ou intromisionat, caruia i-am zis asa pentru ca nu m-am mai putut opri din el. Apoi cozonuci, pe care i-am numit asa de la preaplinul de nuca, si curnuti: pentru ca se pun pe fund, dupa ce le faci intrarea in corp si le esti gazda buna.

Dupa saptamana groazei, in care am devorat tot, pana la ultima picatura, mi-am impus un ritm draconic. O cireasa cu talia ingrosata de altceva decat o noua viata ce ii palpaie in pantece nu e chiar de dorit. Deci de luni redevenim cireasa binecrescuta, da? Zis si nefacut, as putea adauga, cu gratie.

Imediat dupa hotararea ferma, am abrogat pe data legea bunei cuviinte in ceea ce priveste hrana. Lege pe care abia apucasem sa o public la intrare in scara blocului, sa stie toata lumea. Pentru ca a fost ziua celor doua colege de birou. Care s-au prezentat cu prajituri maro (poreclite moartea ciresei) si tarte cu fructe (cunoscute ca lesinul ciresei).

Am mancat, cred, 24 de bucati. Dar pentru ca numarul asta suna prea rau, m-am oprit la ideea, ce pare ceva mai acceptabila, ca am inghitit fara remuscari 18 bucati. S-a intamplat asa. Am luat-o pe prima, gandindu-am ca e si ultima ce-mi va patrunde in gura.

Ea insa a inceput sa se tanguie ca stai, ca eu nu pot merge singura. Cireaso, nu fi fara de inima, ia-mi suratele cu tine, si ele sunt prajituri si bomboane de isprava, o sa fii multumita, te asigur. Si cum n-am inima de piatra, m-am lasat taraita la platou de catre aceasta prima prajitura.

Si nemernica asta mica, o galusca mica plina cu o crema fina, celesta, a ales cu manute tremurande inca cine-mai-stie-exact-cate-surate. Ce sa fac daca sunt slaba de constitutie si ea a zis ca fara ele nu vrea la mine in stomac. Le-am bagat cu duiosie in gura. Sa fi vazut recunostinta din ochii lor. Pfoai.

Si acum imi verific soldurile din minut in minut, sa vad cand exact se vor umfla. Si cer ajutorul comisiei impartiale, care sa reglementeze excesele ciresei si sa o pedepseasca prin bice pe spinare in caz de nesupunere.

pi buni

aprilie 6th, 2010

Pi buni ca m-am uns si pi suflet si pi mintii cu aer di Bucovina cea primavaratica si molcom cantatoarii. Bucurestiul ma strangea di cap. Iarna asta s-o pravalit pisti mini cu asa forta, auaa.

Dar uitii cum am pus pansament pi suflet si am rinascut. Ca pasarea Pheonixana. Serenitatea din aerul di Humor a barbierit di pe mini diversi angoasi. Primavara timida a fost adusa cu forta si berzele instalate pisti casile oamenilor si pi stalpi stau marturii. Chiar si undi di obicei i frig tarii s-o instalat anotimpul optimist.

Cu ce m-am ocupat in Bucovina? In primul rand cu 2 feluri de pasca, cu cioco si branza dar si cu branza si stafide. Cu niste castronase mestesugit umplute cu piftie de curcan asezonata cu hrean cu sfecla, di mi-o sarit basca. Cu galusti care inseamna sarmale, cu tigir care inseamna drob si smantana cu care poti tencui o casa, daca ai chef.

M-am flenduit in locuri vechi, adica Moldovita si Sucevita si Arbore. Care m-au injectat a cata oara, ma intreb, cu suflu nou, de entuziasm. Poate ca le-am vizitat pana acum de 10 ori, poate de 18. Probabil ca nu o sa ma plictisesc in veci de mutra de piatra a lui Petru Rares din curtea uneia, de foisorul cu armonie arhitecturala perfecta si scaune de pitici din curtea alteia si de tacerea semnificativa de la Arbore.

Dar am batut si poteci noi si cu foarte mari foloase. Am descoperit Dragomirna cu brau de piatra zdravana, cea mai frumoasa manastire de pe lac, asezata intre campuri si mici dealuri. Si m-am minunat de albetea de Alba-ca-Zapada a manastirii Slatina. Si de culoarul de brazi ordonati, vecini cu merii tunsi, cred, cu unghiera.

Sa va spun cum miroaseau campurile a brazda de pamant proaspat intoarsa. Sa va povestesc cu ce precizie dementiala roboteau maicutele, acest mecanism perfect care daca s-ar hotari sa porneasca un razboi ne-am duce toti pe copca.

Sa aduc aminte de cum mireasma ce vine prin geamul larg deschis de face sa ne falfaie pletele (mai mult mie) asfaltul ud de la ploaie, pe care tocmai am gonit cu masina. Si de magia de lumina de la Manastirea Humor, cand s-a dat lumina si maicile inganau canticelul ala subtire, ca de copii care nu au mancat tot lapticul azi.

La o bucata, mi-a soptit in ureche din nou si in continuu acelasi pitic ideea aia a lui fixa. Ca adica eu aici trebuie sa-mi fac musai o gospodarie. Ca un aprig inceput, am aranjat ca la vara sa invat sa mulg vaca. O sa iau cursuri intensive probabil doua zile legate. Apoi ma gandesc ca voi invata pe altii, la randul meu, instalata intr-o livada pe bune, reala.

O fi drumul catre Bucovina prea lung, caci e. O fi cateodata prea frig cand acasa e deja cald, caci e. Dar rar exista loc mai frumos pe pamant. Si daca ati gasit totusi, sa-mi spuneti si mie negresit.

Insa daca nu ati fost inca in pelerinaj pagan sau relgios sau o combinatie in Bucovina, e timpul. Aici s-a inventat tihna si serenitatea. Aici s-a inventat si cireasa care in sfarsit sta locului, parandu-i-se ca se afla la locul si momentul potrivit.