Ciresei i se pare normal sa fie ea cea ospatata de sarbatori. De catre mama, matusa cea grasa sau cine mai e rubedenie prin ograda.
Aveam o intelegere. Ajunul era facut de mine dar pranzurile erau ale lor. Anul asta s-au vorbit probabil ca asa nu se mai poate, ca au muncit destul. Se pare ca lucrurile stau taman pe dos. Masa de Craciun s-a insinuat si ea in viata mea pe usita din dos.
Si uite-ma acum preocupata ca bucatele sa fie suficiente si variate. Bradul sa fie tantos si cu lumanari proaspete in el. Muzica sa fie nici prea lesinata nici prea antrenanta, cum sade bine meseanului, o data pe an, cand inghite gogaltz gogaltz. Musai sa am servetelele cu desen mai cu mot si sarmalele suculente si varza destula.
Da, da, da. Lumea merge in directia buna. Uite-ma pe mine socotind cate kile de carnati sa comand la macelaria vestita. Cineva trebuie sa faca si o mamaliga apriga, pentru sarmale. Dar cine, cine, daca eu sunt la casa mea si musafirii sunt musafiri. Dar eu nu stiu sa fac mamaliga. Nu stiu cireaso, invata.
Trebuie sa-mi aduc aminte ce-i place sa bea fiecaruia. Si nu mai pot sa risc cozonacul, gandindu-ma pozitiv si americaneste ca poate imi iese mie. Trebuie sa fac rost de cel mai bun. Asa se face de Craciun, cand ai musafiri. Asa faceau si invitatii mei pana sa ma incoroneze gazda bucuroasa.
Cireasa pare-se ca a crescut mare. Si a venit acum randul ei sa faca cele trebuincioase. Nu mai e mult si va trebui sa fac probabil si piftie. Poftim situatie.
