aer curat si un carnat, va rog

ianuarie 13th, 2012

Asta o sa fie primul lucru pe care o sa-l cer cand ajung in tara partiilor rasare. Aer curat si un carnat, va rog.

Dupa atata sarbatoare, era si cazul sa-mi iau campii si sa trag adanc aer in piept la 2500 m altitudine. Acolo unde muntii se vad frumos dimineata, ca desenati de un scenograf de la hollywood. Si unde aceiasi munti ma infioara cu nuante de vin roze seara. Cand plec in sfarsit acasa, dupa ce am skiat tot ce era de skiat.

Austria ma fascineaza tocmai pentru ca imi ofera acelasi lucru de fiecare data, fara greseala. Partii pe care intru ca-n branza. Soare pe piele si vant prin plete. Carnati cu o puzderie de cartofi prajiti la pranz. Si tot la pranz un pahar imens cu bere nefiltrata. Supermarketuri care se inchid la 7 si in care lucreaza oameni normali.

Ma mai astept sa intalnesc la fata locului plimbari de seara printr-un orasel de turta dulce. Apfelstrudelmitvanillensosse. Doua bucati, va rog. Ba nu, patru. Stiu de pe acum ca vor fi luminite peste tot si case cu turnuri romantice proiectate pe cerul albastru de frig si cerneala.

Fiecare zi o sa semene cu cealalta zi. Doar putin mai mult nor sau putin mai mult soare. Si aceasta dulce rutina o sa ma unga pe la toate incheieturile cu ambrozia monotoniei asumate.
Intai mic dejunul campionilor, urmat de ore de ski si aer, mult aer. Apoi pranz copios luat afara, la inaltime, si bere si niste plaja. Apoi, usor anesteziata dar oh atat de multumita, zbrrrr inapoi pe partie.

Mi-e sa ma dea inserarea afara de pe partie. Apoi urmeaza sauna si o supa de usturoi sau dovleac. Si citit si bere si somn la ore halucinant potrivite. Sa-i dea Dumnezeu sanatate cui a inventat Austria.

Ne vedem luni, 23, cu suflu austriac. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Tags: , , , ,

5 Responses to “aer curat si un carnat, va rog”

  1. ikemaua spune:

    me … green with envy!! :)
    Sa te intorci cu bine si cu povesti pentru noi!

  2. amaranda spune:

    break a leg! :)

  3. p. spune:

    ce frumos! ce dor imi e! si ce bine inteleg. fa tot, da-te tot si pentru noi.

  4. Nic spune:

    Distractie maxina!!!

  5. Bis spune:

    Sa te intorci cu bine si cu multe povestiri pentru noi!

Leave a Reply