Scria intr-o carte citita de cireasa pui ca oamenii necunoscuti sunt o binecuvantare. Multa dreptate avea autorul descoperitor de acest adevar.
Luati in doze mici, colegii de compartiment, cei de care ne lipim in timpul unui zbor scurt si/sau colegii de salon dintr-un spital unde esti internat 3 zile si te simti ca naiba ne asigura posibilitatea de a ne gestiona preaplinurile emotionale intr-un mod simplu si curat.
Stim ca nu o sa-i mai intalnim niciodata, asa ca prindem un curaj nebunesc. Si cu o pofta de povesti rar intalnita in viata noastra cea normala, varsam pe ei tot ne arde. Le spunem visele noastre de marire. Fricile noastre penibile. Dragostele neimplinite. Porcariile pe care le facem aproapelui. Porcariile pe care n-am apucat inca sa i le facem aproapelui dar speram sa reusim pana da iarna.
Cireasa foloseste des toate cele de mai sus. Ia oameni necunoscuti, ii lipeste de trup si suflet si le toarna in ureche toate nefacutele. Apoi se linge pe buze si pleaca satisfacuta mai departe. Mai usoara, mai curata, mai uscata. Oamenii astfel folositi poarta mai departe povara povestirilor ciresei. Sa se spele pe cap cu ce au aflat de la dansa. Oricum au fost alesi din motive de igiena sufleteasca.
Dar pe langa aceste palnii folositoare, cireasa mai beneficiaza de un ajutor substantial. Ea are drept confident internetul intreg. Poate picura in auzul lui lucruri nebanuite. Chatul pocneste de confidente, cireasa se descarca, lumea ei se invarte discreta mai departe. In mod special am un anume confident, cunoscut pe internet.
Pana sa apucam sa ne vedem si in viata reala, am apucat sa-i impuiez mintea cu tot felul de dejectii sentimentale. Din cine site ce avant nebunesc, l-am ales pe acest necunoscut din noianul de necunoscuti. Conservatiile noastre iluzorii sunt atat de palpabile. Pana sa stiu cum arata, vedeam niste urechi uriase, deschise doar mie. Si lipsa unei guri care sa zica mai departe lumii ce aude.
Eu ii spun chestii de care in mod normal m-as rusina. El imi zice inapoi cuvinte potrivite si ma simt atat de impacata. Dupa ce l-am cunoscut, ce ciudat. Nu m-am rusinat pe vecie si nici n-am tacut, asa cum s-ar fi cuvenit, poate. I-am dat mai departe cu ale mele. Multe amanunte, toate intime. Ce lux confort clasa intai. Confidentele mele deocheate au un receptacul.
Cum am inima grea, cum caut urechea lui primitoare. Nu zice niciodata nu. Vine cu pareri pertinente, croite anume pentru destinul de cireasa. E asa de bine sa ma pot lasa moale pe internet. Si, cand nu am o calatorie cu trenul sau nu impart un mizer trai de spital cu vreo doamna, sa pot totusi spune cu amanunte naturaliste ce simtesc. Mos internet nu se plictiseste niciodata.
